Cota lui Wesley Lopes s-a prăbușit după ce a semnat cu Al-Hilal

Cota lui Wesley Lopes s-a prăbușit după ce a semnat cu Al-Hilal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Wesley nu mai joacă din vară, când a încercat să rupă contractul cu Al-Hilal și să revină în Liga I. Brazilianul a negociat atunci cu Steaua, dar conducerea campioanei s-a repliat după ce a aflat că riscă sancțiuni din partea FIFA, în urma unei plângeri depuse de Al-Hilal contra jucătorului. În așteptarea clarificării situației sale, Wesley nu s-a mai prezentat la antrenamente și a plecat în Brazilia.  

Momentul de cădere din cariera lui este reflectat și de cota acestuia de pe transfermarkt.de. Aceasta a scăzut dramatic după transferul la Al-Hilal, însă și vârsta a contribuit la această cădere. În vara lui 2012, când a semnat cu fosta echipă a lui Mirel Rădoi, Wesley era cotat la 2.5 milioane de euro. Peste numai 4 luni de la acel moment, brazilianul figura pe transfermarkt.de cu o cotă de 1.5 milioane de euro.

Căderea nu s-a oprit însă aici. La finalul acestei veri, după ce a intrat în conflict cu șefii lui Al-Hilal, cota lui Wesley a mai primit o lovitură. Aceasta a scăzut la doar 500.000 de euro. În numai un an, fostul golgheter al României a ajuns să valoreze de 5 ori mai puțin.

Sursa: transfermarkt.de

Și-ar putea reveni în România
Wesley poate reveni în Liga I chiar din această iarnă. Impresarul brazilianului a declarat că este în negocieri cu mai multe echipe din vârful clasamentului, printre care Astra și Petrolul. Cât despre problema cu Al-Hilal, care a cerut la FIFA suspendarea jucătorului, agentul Lucian Marinescu susține că echipa care-l legitimează pe Wesley nu riscă nicio sancțiune, lucru de care Steaua s-a temut în vară.

Cel mai probabil, legitimarea lui Wesley va urma aceeași pași ca cea a transferului lui Junior Moraes la ȚSKA Sofia. Mai întâi, brazilianul de 32 de ani va primi o carte verde de la FIFA, care-i dă dreptul să joace până când litigiul va fi soluționat. Apoi, în funcție de ce va decide FIFA, Wesley va rămâne în continuare la clubul care l-a legitimat sau va fi suspendat. În cazul lui Junior Moraes, acesta n-a fost sancționat de FIFA după ce a rupt contractul cu Metalurg Donețk și a putut să joace în continuare la ȚSKA Sofia.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
Halep NU mai joacă. S-a decis oficial. Anunțul venit chiar azi, 14 mai
Halep NU mai joacă. S-a decis oficial. Anunțul venit chiar azi, 14 mai
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o pe Moni, declarații halucinante
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×